Tags

, , , , , , , ,

88264_pedeapsa-divina-dxn…Pe tine cel care vrei sa ma manipulezi prin intermediul religiei, al credintei. Chiar daca esti vecinul de scara, o batranica aparent pioasa, prieten, profesor, preot, parinte sau orice statut vei avea.

Sunt nascuta, botezata, educata in religia ortodoxa, mama s-a straduit sa ne faca sa credem in Dumnezeu si sa ii multumim pentru tot ceea ce ne-a dat, sa Il simtim in inimile noastre si sa nu ne lepadam de El nici cand apele sunt tulburi, cum nici El nu se leapada de noi cand mergem pe cai gresite.

Cu toata educatia primita in acest sens, tot nu pot sa inteleg aceasta manipulare si indobitocire transmisa sub pretextul religiei.

1)      Daca Bunul Dumnezeu reprezinta iubire, iertare, bunatate, de ce este transmisa copiilor si credinciosilor “frica de Dumnezeu” si de pedeapsa acestuia? Sunt iubita de Divinitate neconditionat si nelimitat, la cote greu de inteles de mine muritor de rand, dar daca gresesc o sa fiu pedepsita de Dumnezeu, care de altfel este atat de plin de iubire. Sa inteleg ca are o limita si rabdarea Lui, in timp ce eu trebuie sa incerc sa fiu rabdatoare cu toti cei care imi gresesc ca sa nu Il supar pe El si sa fiu pedepsita la randul meu.

2)      Sa traiesti cu frica de Dumnezeu. Nu am simtit niciodata sentimentul de frica in raport cu persoanele pe care le iubesc si care ma iubesc. Si daca Il iubesc pe Dumnezeu nu am cum sa imi fie frica de El, mai ales ca stiu ca si El ma iubeste pe mine si imi doreste doar binele. Daca tot invatam ce e iubirea, ce rost isi are “frica” si “pedeapsa” in acest context? Sunt lucruri care nu au nici o legatura, iubirea impreuna cu frica si pedeapsa. Suntem noi primitivi si incercam sa bagam frica “in dusmani”, ne pedepsim noi nevesata sau copii cand ne ies din cuvant, insa Dumnezeu cred ca intentionat nu sta cu noi pe Pamant, ca e mult superior acestui tip de gandire ca sa amestece atat de lumesc lucrurile.

Ca sa fac mai mult referire la ceea ce spune religia ma intreb cum poate Cel care si-a rastignit Fiul pentru iertarea pacatelor noastre sa isi pedepseasca “supusii” pentru greseli mici in comparatie cu ce a iertat prin jertfa propriului Fiu.

3)      Femeia este inferioara barbatului: “Femeia sa se teama de barbat!” si “Femeile sa se supuna barbatilor lor ca Domnului, pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui mantuitor si este.” Ma ingrozesc cand aud aceasta mentalitate, asociata cu procentul violentei domestice de la noi din tara (43.5% dintre romani au auzit cazuri de violenta domestica in 2013, 7% dintre subiecti sunt de acord cu afirmatia ca “femeia este proprietatea barbatului”) si numarul de cupluri nefericite care au frica de Dumnezeu. Asa ca fac legatura cu punctul 1, daca tot ne iubeste Dumnezeu de ce ne-ar condamna sa suferim si sa fim umiliti sau agresati? Textul Biblic a fost scris de oamenii cu mentalitatea acelor vremuri. In secolul XXI ma inspaimanta ca nu reusim sa lasam in urma invataturile primitive si ne regasim auzind in Biserica ad literam ceea ce se aplica in urma cu mii de ani. Ma doare sa vad privirea trista a unor sotii nefericite sau abuzate, ma doare sa aud pildele despre cat de greu este dupa casatorie, pana si domnii sufera fiind si ei nefericiti in acest context. La ce bun aceste indoctrinari daca aduc nefericirea, teama si durerea. Dumnezeu nu sufera cand isi vede credinciosii suferind? Poate fi de la Dumnezeu asemenea invatatura?

Cateva citatele din Biblie privind viziunea Bisericii asupra femeii, gasiti aici.

4)      Religia ortodoxa obligatore in scoli. Acesta este un abuz extem in secolul XXI. Pe vremea cand comunistii ne indepartau fortat de religie si de Biserica, nu eram multumiti ca ni se ingradea dreptul de a alege in ce si in cine sa credem, sau daca vrem sa credem. Acum suntem la extrema opusa, statul ne oblige sa credem, ne invata si ne obliga sa invatam in scoli religia ortodoxa. Religia, credinta, este o treaba spirituala (sau asa ar trebui sa fie), se invata in familie, se simte si se traieste in sufletul fiecaruia. Nu ar trebui sa fie influentata de stat, scoala si nici invers: adica familia, politica, voturile si alte aspect sociale sa fie influentate de credinta sau religie.  Credinta este ceva personal, ceva ce ar trebui sa aduca flacara iubirii, iertarii, acceptarii si intelegerii in inimile noastre, samburele care sa nasca iubire de semeni, respect si relatii frumoase. Indoctrinarea cu forta nu vad sa aiba nici o legatura cu ceea ce credinta ar trebui sa reprezinte. Pana la urma prin lege suntem liberi sa ne alegem aparteneta la o religie sau nu. Acum va intreb pe voi cum se va face notarea: daca nu spui rugaciunea din suflet iei un 5 (chiar daca esti elev de 10 in general, dar ateu) sau ramai corijent daca nu inveti “Crezul” si “Cele 10 porunci” pe de rost? S-a terminat cu premiantii fara nici un Dumnezeu, nu se mai putea asa cu talentele acestea rebele…

Mai multe despre protocolul Ministerului Educatiei cu BOR gasiti aici.

5)      Prezenta la Biserica este obligatorie pentru credinciosi. Aud acest lucru spus de preoti la finalul slujbelor religioase sau la alte evenimente unde au ocazia sa se adreseze credinciosilor. Si cand intru in Biserica, caldura mare mon cher (la cat popor se strange sa ceara ajutor divin), lipsa de oxigen (au si lumanarile rostul lor), zumzet si barfe ca la coltul strazii si la un moment dat imi plimb greutatea de pe un picior pe altul fara a mai fi capabila sa ascult nimic de cat ma dor picioarele. In plus, s-a demonstrat stiintific (nu ca si-ar da mana stiinta cu religia) ca omul isi poate mentine concentrarea maxim 50 minute fara pauza, asa ca ar trebui sa am puteri supraomenesti sa ma pot concentra la toata slujba de 2-3 ore.  In sinea mea ma intreb daca nu e mai bine sa incurajam oamenii sa creada cu sufeltul, sa se roage oriunde dar cu credinta vie, sa iubeasca tot ce ii inconjoara si sa ii trateze pe cei din jur asa cum le-ar place lor sa fie tratati de altii (adica “sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti” pe bune nu doar in teorie), asta mai presus decat mersul la Biserica, supunerea femeii si asumarea credintei ortodoxe ca fiind obligatorie.

Stiu ca cele scrise mai sus de mine pot fi intelese ca o revolta a mea, personala, impotriva credintei in Dumnezeu sau Divinitate, oricum s-ar numi ea. Sunt sigura insa ca cititorii blogului mei vad mai mult decat atat si  nu se rezuma la cele doua extreme: credincios sau necredincios. Adevarul este ca ma deranjeaza destul de mult ca aplicam reguli atat de primitive, ca manipulam societatea sub semnul religiei, a credintei. Eu una nu mai vreau sa vad implicarea Bisericii in strangerea vorturilor (sau influentarea indirecta a acestora), nu mai vreau sa vad prezenta Bisericii, pardon religiei in scoli decat ca o materie optionala (avand si variante alternative), nu mai vreau sa vad familii care sufera crezand ca asa Il asculta pe Dumnezeu si nu mai vreau sa vad si sa aud de “razbunare”, “pedeapsa” sau “frica” cand vorbim de ceea ce ar trebui sa reprezinte “iubirea”, “iertarea” si “intelegerea” intre oameni.

Cred cu tarie ca daca ne-am schimba putin aceasta abordare primitiva si care pune accent pe frica si supunere, daca am plasa religia acolo unde ii este locul, adica pe plan spiritual, nu in politica sau in scoli, si am lasa oamenii sa se apropie cu inima deschisa si iubire, nu cu teama si umilinta, atunci multi credinciosi ar reusi sa scoata capul din lantul nesfarsit de “grele incercari” pe care “Dumnezeu le-a abatut asupra lor ca sa le incerce credinta” si ar putea sa vada si alta latura a relatiei cu divinitatea. Sau poate ar cauta o alta divinitate care sa ii supuna, sa ii pedepseasca si la le impuna reguli primitive pe care sa le urmeze.

Advertisements