Tags

, , , , , , ,

thumb-336x200Dimineata aceasta mi-a oferit o noua perspectiva asupra vietii. Urmandu-mi ritualul matinal, adica sorbind cafeaua si citind pe nerasuflate cat mai multe pagini dintr-o carte faina, inainte sa inceapa munca de zi cu zi, am ajuns la un capitol in care personajul descopera ca bunica sa a renuntat la un vis pentru a-si creste nepoata, vis pe care nu l-a mai realizat pana cand s-a stins din viata. Am lasat cartea jos, am luat cafeaua intre palme si am picat pe ganduri. Cum ar fi daca as muri? V-am cam speriat cu gandul acesta?

Niciodata nu mi-a fost frica de acest lucru, dar nici nu i-am acordat prea multe din gandurile si preocuparile mele. Pur si simplu, daca nu mai esti intr-o buna zi, nu mai esti. Mai greu este pentru cei care raman. Dar astazi nu am gandit asa. Am privit in jur, la peretii camerei, apoi pe fereastra la cerul albastru si senin. Brusc am devenit foarte constienta de mine aici si acum. Incercam sa fortez gandul cum ar fi daca … nu as mai fi. Ar ramane totul la fel, nimic nu s-ar schimba, timpul ar merge inainte ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, ca si cand nici nu ar stii ca am fost si nu mai sunt aici. Evident ca nu ma refer la cei dragi, ci la cursul lucrurilor.

Gandul meu se zbatea intre imaginea “cum ar fi daca” si prezent. Cu cat ma fortam eu mai mult sa ma gandesc cum ar fi daca nu as mai fi, cu atat revenea mai repede in prezent si eram tot mai constienta de mine, de existenta mea si de ceea ce ma inconjoara.

Pare un experiment sumbru, poate chiar inspaimantator pentru persoane carora le este frica de moarte. Eu pot numi acest exercitiu chiar o experienta fericita. Nu doar la 100 de ani poti avea regrtete ca parasesti aceasta lume, ci si la 20, 30, 40, etc. M-a surprins insa ca nu am simtit regret pentru nimic din ceea ce am trait, ci doar pentru ceea ce nu am trait, ceea ce nu am facut sau am amanat.

Viata este atat de complexa, atat de frumoasa si noi o privim atat de des din unghiurile nepotrivite. Am privit in urma, am privit in jur si am vazut aceeasi tendinta. O lupta continua spre fericirea mult visata, ravnita, sperata. Sub forme diferite asta facem, alergam spre fericirea pe care ne-o dorim, in forma care inseamna pentru fiecare fericire. Drumul insa il incarcam cu spini, ziduri de aparare, greutati si suparari. Privim in fata si vedem doar ca ar trebui sa existe o luminita, acolo, undeva, la capatul sacrificilor. Nu ne oprim deloc, mergem inainte si nu ne uitam inapoi sau in jur. Vrem sa ajungem cat mai repede cu putinta. Uitam sa savuram placerea calatoriei. Dar daca am muri maine si nu am mai putea sa ajungem la ceea ce ravnim, la destinatia la care visam?

Un fior mi-a trecut pe sira spinarii…daca s-ar intampla asta ce as putea spune de calatoria mea? Greutati, dezamagiri, clipe frumoase apoi iar temeri, greutati, dezamagiri, sacrificii, amanari. M-am uitat din nou pe geam, cerul era mai senin si mai frumos decat mi s-a parut mai devreme. M-am uitat in jur si in loc sa vad ca de obicei cat de multe lucruri trebuiesc facute azi am simtit placerea de a fi aici si de a putea sa ma ocup de acele lucruri. Apoi m-am intors la mine. Ce visez? Incotro vreau sa ma indrept? Si mi-am amintit de planurile mele, de visele mele pentru viitor, de sperantele si imaginea chipului meu fericit cand acele clipe vor deveni realitate. Mi-au venit in minte toate obstacolele pe care le-am depasit si tot ce stiu ca mai am de deposit. Mi-am vazut ziua asa cum arata ea: trezire, cafea, servici, acasa, birou, somn, trezire, cafea, servici… Mai sunt strecurate pe alocuri si alte activitati dragi mie, atunci cand programul strict imi permite, atunci cand programul care trebuie sa ma duca la visul mult dorit imi da voie sa fac si altceva. Mi-am dat seama ca sunt oameni care au trait o viata intreaga asa cum traiesc eu acum, sperand ca viata disciplinata si munca le va aduce fericirea mult dorita. Dar daca mor maine?

Daca maine nu as mai fi, azi as regreta doar ceea ce nu am facut pana acum. Doar ceea ce am lasat pentru viitor ca acum sunt prea multe obstacole. Am revazut din nou acele obstacole. Multe sunt doar temeri, dorinta noastra de a nu da gres, doarinta de siguranta.

Stop si de la capat. De ce trebuie traita o viata pentru viitor si nu si pentru prezent? Mi-am intors din nou privirea in jur. Lumini si umbre, culori, haine, obiecte. Toate ma reprezentau pe mine. Unele mai bine, altele mai putin. Asta este ceea ce imi doresc? Partial. Visele mele sunt mai marete. Si de ce nu am in jur doar ceea ce ma reprezinta? Si de ce imi umplu ziua cu activitati menite sa imi asigure viitorul visat, si renunt uneori la ceea ce mi-ar face prezentul mult visat.

Simt ca acest gand de astazi a schimbat ceva in interiorul meu. Viata poate fi prea scurta ca sa tot planifici viitorul. Cred ca prefer sa risc, sa traiesc si sa iubesc in prezent.  🙂

Intre nastere si moarte, viata este alegerea noastra.

Advertisements