Tags

, , , , ,

There-is-nothing-permanentNu am mai scris de mult datorita valurilor de schimbari ce mi-au invadat viata. Grea treaba si cu schimbarile acestea. Uneori ni le dorim, alteori nu, dar cand sunt prea multe ne coplesesc, cer timp pentru adaptare, plus ca nu toate sunt asa cum ne-am imaginat, etc.

Mi-am propus ca in acest articol sa discut cu voi despre rezistenta sau adaptarea la nou si ce inseamna de fapt o noua sansa. Da, multa filozofie pe teme aceasta… 🙂

Eu ma consider o persoana care se adapteaza usor la schimbari: profesionale, de locatie, de anturaj etc. Ciudat este ca la fiecare perioada in care imi apar in viata acest fel de modificari majore devin agitata, stresata, nervoasa, cred ca intru putin in panica pana ma adaptez. Aparent par ca am situatia sub control, insa adevaratul razboi este in interiorul meu, intre latura-mi conservatoare, care doreste stabilitate si sa se mentina in zona de confort si latura mea aventuriera, dorinta de a merge inainte, de a evolua. Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la…la…perioada in care trebuie sa aleg schimbarea nu ma simt tocmai bine, cu toate ca aproape tot timpul aleg schimbarea cu toata agitatia pe care o aduce. Imi este teama de schimbare ca nu stiu ce ma asteapta, uneori se poate dovedi a fi mai rau decat ceea ce am in prezent, insa fiind o zona necunoscuta aleg sa ii dau o sansa in speranta de mai bine. Ce-i drept, si eu fac destule investigatii si analize ca sa ma asigur ca fac alegerea potrivita, sau macar incerc.

Cel mai greu este cu oamenii, cand alegi intre o noua sansa sau un nou drum. Inima aceasta este foarte complicata. Daca in alt context cantaresc situatiile, le pun in balanta si fac o alegere, inima nu ma lasa atat de des sa fac schimbari. Cand ea tine la o persoana imi tot sopteste la ureche:”mai da-i o sansa, nu vezi cat de rau ii pare? Cu siguranta nu iti va parea rau!”.  Asa imi sopteste si la prima si la a treia sansa, este atat de credula? Obisnuiesc sa ma cert cu ea si o tot intreb daca a cantarit bine situatia inainte sa imi sopteasca sa mai dau o sansa. Se fastaceste putin si apoi imi spune: “Da, sunt sigura! Da-i aceasta sansa, pana la urma oricine merita, persoanele dragi cu atat mai mult. Daca ne dezamageste, alta nu mai are!”.  Da bine, pe cine pacaleste… Asa imi spune si data urmatoare. Si uite asa ma vad nevoita sa ma gandesc din nou daca sunt deschisa la schimbare cand este vorba de persoanele dragi mie.

In acest domeniu constat ca sunt foarte conservatoare. Cred in oameni cu tarie, cred in bunatatea si frumusetea din cei din jur. A gresi e omeneste, asta nu ne face mai urati sau mai putin buni, daca nu se intampla repetitiv. Tocmai din acest motiv accept si iert cat pot de mult pe cei pe care ii iubesc. Ma doare sa vad insa ca uneori lumea imi prinde slabiciunea si profita. Unii ajung sa foloseasca acest lucru, stiind ca inima mea le deschide usa pe ascuns si a-n-a oara, iar ei nu se rusineaza sa “greseasca” si sa ma “raneasca” stiind ca eu ii voi ierta din nou. Odata mi-a spus o prietena buna cat se poate de sincer, cand ma suparase consecutiv in aceeasi problema aproape saptamanal timp de 2 luni, ceva de genul “Daca tu nu ma ierti, atunci cine?”. Acest lucru m-a trezit pe moment si am inteles ca ea repeta gresala avand certitudinea ca eu o sa o iert. Si atunci ma intreb, cat este normal sa oferim inca o sansa?

seneca_curaj_897Mintea mea, ratiunea din mine imi spune ca este normal sa facem schimbari in viata, pe toate planurile. Doar asa vom putea merge inainte si vom putea alege ce este mai bun pentru noi. Experienta de viata imi confirma acest lucru: de cate ori am facut cate o schimbare, in timp s-a dovedit ca mi-a adus ceva benefic – o experienta, evolutie sau am descoperit ceva ce cu siguranta nu voi mai face niciodata . In ceea ce priveste oameni dragi, chiar si acolo este necesara schimbarea. Draga inimioara, nu mai tipa la mine ca scriu prostii, daca te uiti in urma o sa vezi si tu ca si aceste schimbari au fost benefice pentru amandoua. Te rog, ia niste pilule pentru memorie daca a inceput sa iti joace feste. 🙂 Acum revin la voi… Oamenii dragi merita sa fie iertati, merita sa li se dea o noua sansa cand gresesc, pana la urma de asta suntem unii in viata altora sa ne mai si iertam. Tine doar de ei daca apreciaza ca au primit o alta sansa si daca decid sa faca ceva pentru a ne arata ca nu am gresit acordand-o. Nu putem noi sa iertam la nesfarsit si sa credem in ei mai mult decat o fac ei insisi. …Si…pana la urma asa cum noua ne sunt dragi presupunem ca si reciproca este valabila (ups, matematicianul din mine isi face loc in anumite replici). Asa ca daca noi le suntem lor dragi la randul nostru, ei ne doresc binele si vor face tot ce le sta in putinta sa nu ne mai raneasca inca o data. Daca acest lucru nu se intampla este cazul sa facem o schimbare, sau sa acceptam sa fim raniti in permanenta si sa auzim replica “daca tu nu ma ierti, atunci cine?”.

Dragii mei, acest articol l-am scris pentru ca aceste intrebari mi le-am pus si eu des: pana unde sa merg cu iertarea cand o presoana imi este draga si nu vreau sa o pierd? Insa acest lucru se intampla multora dintre noi cand vine vorba de schimbari de orice fel in viata. Dar priviti in jur si veti vedea ca oamenii care accepta schimbarile sunt cei mai castigati, pe cand cei conservatori de multe ori si-ar dori mai mult, insa teama ii opreste sa isi depaseasca conditia actuala.

In relatiile cu oamenii nu va recomand sa fiti fara inima, ascultati-o caci ea ne face mai umani. Cred ca este o calitate de neinlocuit aceea de a-ti asculta inima si emotiile, de a iubii si ierta pe cei din jur cu tot sufletul tau, ca si cand nu ai suferit niciodata. La un moment dat insa trebuie sa mergi si inainte si sa nu uiti sa te iubesti si pe tine!

Advertisements