Tags

, , ,

define_normalUn fir de ata subtire desparte binele de rau, viata de moarte, fericirea de tristete, ziua de noapte. Este un fir de ata, care uneori sta sa se rupa, alteori este rupt din neatentie, cum de alte multe ori este sesizat si se respectata granita pe care o delimiteaza.

Normalitatea, un cuvant atat de abstract, atat de banal si totusi atat de complex. Ce se vrea prin aceasta normalitate? Ce trebuie sa intelegem prin “a fi normal”? Sa privim firul de ata si sa ne pozitionam pe partea sa pozitiva? Dar care este partea pozitiva, asta oare nu este la fel de relativ?

De ce normalitatea mea si normalitatea ta sunt atat de diferite? De ce binele meu  arata atat de diferit de binele tau? Strigate disperate implora divinitatea sa le lumineze gandurile, incearca sa miste universul spre a le arata calea cea buna, in felul unic incercand sa descopere care este reteta universala a normalului, a binelui sau a fericirii. Sabloane, reguli, sfaturi, program, cariera, familie, reguli, sfaturi….sunt multe cai de a merge pe o carare batatorita, de a face normalitatea ta si a mea sa fie putin mai asemanatoare. Putem incerca, putem sa ascultam sfaturile si sa alegem binele de acolo…atat de asemanatori am fi. Stai, ce faci?! De ce alegi alt drum, cand asta e mai usor?! Cum, nu vrei sa traim in aceeasi normalitate, aceleasi reguli, acelasi stil de viata? Alegi sa pleci, imi spui ca nu vrei calea usoara…sa inteleg ca renunti? Cum au putut atatea generatii, cum pot atatia oameni, tu, doar tu, om ciudat si neadaptat, imi spui ca normalitatea ta e diferita. Ce sa mai inteleg din asta? Zici ca e calea usoara ceea ce spun eu, dar vezi cat se chinuie cei din jur sa se incadreze in aceste limite!

E noapte, e noapte grea si somnul e respins de suparare, de neliniste, de chin. O durere profunda, interioara, muta, se zbate si vrea sa inteleaga: de ce ai plecat, de ce e greu sa accepti drumul batatorit, poteca sigura care ne duce la desinatie? Si freamantul continua… Ceva, este ceva acolo, care intelege, dar nu spune nimic. Nu inteleg, pana si eu am o parte care aproba aceasta decizie, dar pe de alta parte sufar in profunzime ca nu pot sa o inteleg? Ce se intampla, oare sunt eu sau te-ai cuibarit intr-un colt al inimii mele ca sa imi sadesti samanta tradarii si in sufletul meu? IESI DE ACOLO, iti ordon! Nu vreau sa ma duci la pierzare!

define_normal_button_magnet-p147413810323095621envtl_400

Pe obrazul rece si palid o simt, e calda, sarata si se rostogoleste spre buzele carnoase si moi. Lupta a inceput, samanta sadita de tine a incoltit, a gasit aliati si se lupta cu normalitatea mea, carare batatorita, drum cu marcaje, poteca drumetului ce poarta intotdeauna harta asupra sa. E o lupta grea, se da in toiul noptii, in liniste si zbucium. Se varsa sange, el iese la suprafata prin ochii mari si calzi, se prelinge pe obrazi se rostogoleste si poposeste pe perna…un adevarat monument al nelinistilor, o dovada a patimilor si razboaielor interioare. Dar lupta continua, oricat as incerca sa ii pun punct. De ce ai sadit aceasta samanta in sufletul meu, de ce ai iscat lupta aceasta grea?

Noaptea e lunga, razboiul e rece… Normalul devine anormal. Fericirea se transforma, binele prinde aripi divine, regulile par niste frunze in bataia vantului de toamna. Ce e normalul, ce e normalitatea?

Ziua se ingana cu noaptea, lupta pare pe final. Nimic nu mai pare normal, firul de ata s-a rupt si granitele nu mai sunt delimitate. Dar nu, nu e asa. Totul e normal, chiar totul, chiar daca firul de ata s-a rupt si limitele nu mai sunt clar delimitate. Orizontul e mai larg, inima tresare, o bucurie pana acum necunoscuta isi face simtita prezenta. Ochii se uita in zare, totul e verde in mijlocul iernii, pasarile canta, florile infloresc…Oare e posibil? Oare nu visez? Totul e real, totul e normal…

Advertisements