Tags

, ,

downloadxPana acum articolele imi veneau unul dupa altul, inspiratia nu imi lipsea, doar timpul era cel care ma limita din pasiunea pentru scris. In ultima vreme m-am blocat, am multe subiecte in minte insa nu ma pot decide daca sa le scriu sau nu. Astazi in schimb m-am decis sa scriu, de o saptamana imi tot pun intrebari legate de nevoia de cunoastere, autocunoastere. Intreb, citesc, emit pareri si am decis sa impartasesc si cu voi.

Din popor este o vorba pe care eu am auzit-o de multe ori in viata mea (direct sau in alte conversatii care nu ma priveau): nu ajungi sa cunosti un om intr-o viata, cum te astepti sa il cunosti in X ani?  Sau o alta varianta este: Nu ajungi sa te cunosti pe tine intr-o viata, cum sa vrei sa intelegi/cunosti pe altcineva?

De ce ne dorim atat de mult sa ii cunoastem pe cei din jur, sa ne asiguram ca au intentii “bune”, ca sunt sinceri, ca sunt naturali, ca ni se prezentia exact asa cum sunt? Noi cum suntem, pe noi insine ne cunoastem? Fiecare din noi putem garanta ca suntem asa cum ne credem, asa cum ne-am cunoscut? Cati oameni isi pun intrebari despre ce anume i-a format asa, ce este autentic in ei si ce este mecanism de aparare, si multe alte intrebari despre propria persoana?

Am vorbit intr-un articol anterior de emotii si ratiune, cum ne ascundem emotiile pentru a fi puternici, cum lasam ratiunea si sentimentele sa se lupte intre ele. V-am vorbit si despre sistemul de invatamant unde supunerea este inca utilizata. As putea sa va vorbesc si despre modelele de educatie considerate corecte si temerile de a nu avea un copil “razgaiat” sau “nesuferit”. Despre mentalitate, traditie, societate, probleme, toate acestea care creeaza mediul in care ne formam sunt multe de spus. Cert este ca noi, ca idivizi, luam din toate cate putin, ne adaptam, tragem de multe ori concluziile care ni se par noua potrivite si astfel ajungem sa ne formam “eul” cu ideile si felul individual de a fi. Dar totusi, cine suntem noi? Suma tuturor experientelor sau suma trairilor interioare?

Acest subiect mi se pare foarte complex si cred ca si pareri sunt multe si diferite pe aceasta tema. Daca este sa imi spun parerea mea, Norocel, cred ca eu sunt atat suma experientelor traite cat si cea a trairilor interioare care m-au format. Am frici pe care altii nu le au, am regrete pe care altii nu le au, am ambitii pe care altii nu le au, am trairile unice care sunt doar ale mele, dar am si calitati pe care altii nu le au, am si aspiratii personale, pasiuni proprii, culoare preferata, bucurii pe care le pot intelege doar eu. Acestea si multe altele m-au facut sa fiu unica, m-au facut sa fiu asa cum sunt si sa va vorbesc voua despre aceasta tema. Daca ma cunosc cu adevarat??? Grea intrebare… Nici eu nu stiu. Ce stiu insa este ca periodic descopar lucruri noi despre mine, ca imi pun constant intrebari, ca uneori constat ca ceea ce credeam ca este felul meu de a fi este efectul vre-unei trairi anterioare care m-a facut sa fiu asa sau sa gandesc intr-un anume fel, stiu ca pentru a ma cunoaste trebuie sa fiu mereu atenta la mine, sa caut raspuns la intrebari si sa imi ascult pe cat posibil toate emotiile si trairile pe care le experimentez, pentru ca doar ele ma pot ghida spre a ma cunoaste pe mine.

Sa va spun vre-o reteta miraculoasa de cunoastere de sine, sa va dau bagheta magica pentru a va putea vedea asa cum sunteti, sa va dau vre-un pont care sa faca minuni…nu pot, nu detin aceste instrumente. Va pot spune insa ce am constatat de-a lungul timpului in legatura cu acest subiect: pentru a putea reusi, pentru a putea fi si implinit si fericit, e nevoie sa iti pui intrebari atat cu privire la ceea ce te inconjoara cat si cu privire la ceea ce te reprezinta. A ne multumi cu ce ne spun altii ca este bine si rau, a lua sfaturile altora si a le aplica, a ne lasa influentati de pareri, judecati, etichete, etc. ne ajuta foarte mult ca sa scapam de griji, de intrebari de neliniste, e varianta comoda de a ne forma. Aceasta insa ne duce la o identitate falsa, la o perceptie formata pe baza experientelor altora. Cred ca este important sa ascultam, dar sa avem curajul sa ne intrebam daca ni s-ar potrivi sau nu ceea ce auzim, sa avem curajul sa ne intrebam daca ceea ce ne spune mama/profesorul/seful/bunicul ca este bine, chiar este bine pentru noi. Va incurajez sa va puneti intrebari, sa va dati voie sa fiti voi insiva. Si va mai spun un lucru in incheiere: Eu am gasit in jurul meu multi oameni pregatiti sa imi dea sfaturi sau sa ma invete ce e bine si ce e rau, nu am gasit insa prea multe persoane care sa ma invete sa imi pun intrebari, sa pun la indoiala ce imi spun altii si sa am incredere in ceea ce cred eu.

Advertisements