Tags

, , , ,

imagesxย M-am nascut si am crescut in Romanica. Acum sunt in acea etapa a vietii in care incerc sa imi realizez visele. Da, pas cu pas am ajuns aici si mai am multi pasi pana sa ajung unde mi-am propus (iar daca va ganditi la o cariera de succes in nu stiu ce companie mare, pana acolo nu mai am atat de multi pasi, insa nu este ceea ce imi doresc).

Nu este si nu mi-a fost usor sa imi urmez visele la noi in tara. Poate mi-ar fi fost mult mai usor si evolutia mai simpla daca locuiam intr-o tara dezvoltata. Ideile mele erau mai usor sustinute in acest caz. Dar nu mi-am propus sa ma plang in acest articol, pentru ca, in ciuda unor mentalitati specifice si a dificultatilor economice ale tarii, pot spune ca sunt pe drumul cel bun. Evident cu suisurile si coborasurile de rigoare.

Voi incerca sa fac o trecere prin majoritatea barierelor de mentalitate, posibilitati sau educatie de care m-am lovit eu. Pe langa acestea voi completa cu alte bariere pe care le-am observat ca exista si pot fi o piedica pentru fiecare:

1) Mitul ca daca esti elev eminent vei avea succes in viata. Am spus “mit” deoarece nu este in totalitate adevarat, insa am crezut cu tarie acest lucru pana cand am avut primul contact cu piata muncii. Cunostintele dobandite, cursurile urmate, modul de gandire mi-au fost de mare ajutor in viata pana acum, insa nu s-a uitat nimeni la notele mele si nici nu m-a intrebat nimeni la cate olimpiade am participat. La fiecare job a contat proba practica, cat de descurcareata sunt. Eu am ales sa imi incep viata profesionala de la o varsta relativ frageda, 20 de ani (eram inca studenta) si asta m-a ajutat mai mult decat notele. Am colegi care au avut rezultate la fel de bune sau chiar mai bune decat mine si s-au dedicat exclusiv invatarii, insa s-au lovit de bariera experientei si acum trec prin partea de formare profesionala (practica) prin care am trecut eu cu multi ani in urma. Sa nu mai amintesc de faptul ca tot ce invatam in scoala, ne formeaza gandirea in linii mari, insa este teorie pura, uneori informatii invechite, date pe care nu le poti aplica practic in jobul de zi cu zi, ci trebuie sa inveti aditional ceea ce iti foloseste la job.

Ar mai fi de amnintit ca daca esti supracalificat, iar o sa ai probleme. Am avut momente in viata cand doream un post care necesita doar studii medii. Imi doream asta in perioadele in care doream sa schimb ceva si aveam nevoie de timp pentru asta. Cum CV-ul meu este destul de complex (raportat si la varsta) eram refuzata si multi imi spuneau ca nu am ce cauta pe un asemenea post cu experienta mea. Am schimbat CV-ul, dar un patron mi-a spus ca se vede pe mine ca nu am terminat doar liceul si ca pot mai mult in viata. Atunci ce e de facut…sa caut mai mult, nu? ๐Ÿ™‚

2) Este bine sa alegi un domeniu de viitor. Aceasta a fost un alt sfat pe care mi l-au dat si profesorii si parintii, dar si multi altii. Fiind elev cu note mari, ma descurcam in toate domeniile. Eram ce e drept cu precadere inclinata spre desen, matematica, filozofie si literatura. Asa ca, spre uimirea tuturor am vrut sa aleg psihologia sau desenul, in perioada in care informatica era la mare cautare. Inclusiv profesorii mi-au spus sa aleg ceva ce merge pe piata, sa merg intr-un domeniu cu cautare si mi-au demonstrat ca eu sunt facuta pentru informatica. Drept urmare, am urmat informatica, am lucrat 2 ani ca programator si nu mai vreau sa lucrez in acel domeniu niciodata. Este frumos, insa nu mi se potriveste. Sa incep facultatea de psihologie…este o varianta insa implica inca multi ani de studiu, insa vad foarte clar ca intuitia mea nu m-a mintit cand a fost sa imi aleg viitorul. Eu as spune ca e important sa faci ceea ce iti place in viata si daca vei face acel lucru cu pasiune sucessul o sa vina. Poate nu la fel de usor ca intr-un domeniu care are cautare pe piata, insa va fi un succes pe termen lung si cu satisfactii personale mult mai mari. Lasati copii sa aleaga, indrumatii spre un specialist care sa ii ajute sa isi descopere talentele. Aveti incredere ca vor reusi si vor avea si succes si fericire. Voua nu v-ar placea sa mergeti la munca de placere? ๐Ÿ™‚

3) Daca alegi sa lucrezi din liceu inseamna fie ca ai probleme financiare, fie ca nu te mai intretine familia. Daaaa, aceasta a fost o bariera care m-a blocat putin. Am ales ca intr-o vacanta de vara (dupa varsta majoratului, deoarece la noi nu exista job-uri pentru elevi) sa lucrez o luna. Nu m-a dat mama afara din casa, nu imi lipseau banii pentru nevoile zilnice si nici pentru iesiri in oras, dar am simtit nevoia sa vad cum este sa iti castigi banii de buzunar. Nici macar parintii nu au fost de acord, asta insa s-a rezolvat dupa ce nu au mai avut ce face. Lucrand intr-un restaurant ma intalneam cu cei de varsta mea care ieseau seara la suc. Toti ma intrebau daca am dificultati financiare sau unii nu vorbeau. Expresia fetei lor era una de mila, dar va spun ca mie imi era mai mila de ei decat lor de mine. ๐Ÿ™‚ Si acel prim job mi-a oferit o satisfactie imensa: un anturaj de nota 20, mandria ca m-am descurcat si chiar eram laudata, mandria mea ca am facut ceva util in vacanta de vara si nu in ultimul rand satisfactia financiara: primii bani castigati de mine! Cel mai important avantaj mi l-a adus insa increderea pe care am catigat-o in fortele proprii.

4) Parintele este dator sa isi intretina copilul pana termina studiile, iar copilul sa se dedice studiului. Asta daca vrei sa fi bun in ceea ce faci. Sper ca la acest capitol sa nu devin cinica, cu toate ca acest mit este unul din cele pe care le neg complet. Cum sa fie copilul pregatit de viata cand iese in lume in cel mai fericit caz la 24 de ani? Globul de cristal in care este tinut pana atunci credeti ca ii foloseste la ceva (banii vin de la parinti, timp pentru distractii este destul, problemele sunt minime)? Parintii mei au fost foarte suparati cand m-am angajat in primul an de facultate (pe de o parte ca nu o sa ma tin cum trebuie de scoala, pe de alta parte datorita barierelor sociale existente). Pana la finalul facultatii am auzit periodic faptul ca “puteam sa invat sa iau bursa decat sa incerc sa fac mai multe lucruri odata si asta sa imi afecteze scoala. Pentru servici am toata viata, acum e momentul sa invat ca sa pot reusi in viata. Toate se fac la timpul lor”. Nu am ascultat de ei, am terminat si facultatea, insa castig mai mult decat mama si tata inca din primii ani. Evident ca experienta acumulata m-a ajutat si dupa terminarea facultatii am aspirat la un job mai bun, ceea ce multi dintre colegii mei nu au reusit fiind ca nu aveau experienta. Acum parintii si cunostintele sunt foarte mandrii de mine. Am cunostinte care chiar ma invidiaza (evident ca ma fac ca nu observ asta) pentru locul de munca pe care il am si evident pentru cum ma descurc. Fiecare isi alege drumul, eu nu am ales calea usoara, dar acum se vad rezultatele. Cand studentii se distrau eu munceam, insa acum nu ma uit cu mila la cei care spun ca au facut 7 facultati si 3 doctorate si nu reusesc sa gaseasca un job calumea in tara asta. Experienta aveti, sau tara trebuie sa va dea experienta din oficiu pentru ca ati studiat atatia ani?

5) Societatea te critica daca iesi din tipare. Hehehe, asta imi place si mie cum suna pentru ca e atat de adevarata. Aici incep cu scoala, pentru ca lucram ajungeam sa ma cert cu secretarele care imi spuneau ca am de ales in viata, ori scoala ori servici, daca doream sa muncesc trebuia sa fac o scoala de meserii. Nu le-am bagat in seama si cu rautate o sa spun: daca le urmam sfatul ajungeam ca ele, secretara acra si fara chef de viata? Profesorii nu mai vorbesc…aveam materii in domeniul in care profesam, motiv pentru care nu mai mergeam la curs. La examen insa am auzit de cateva ori “Lucrare foarte buna, exceptionala…4 ca nu ai prezente la curs”. Repetam examenul si pana la urma treceam, insa ma durea de fiecare data atitudinea. Si dupa ce m-am angajat doar 2-3 profesori imi mai dadeau 10 daca aceea era nota pe care o meritam, restul (adica majoritatea) imi dadeau maxim 7 si imi si spuneau ca e din cauza ca nu am 100% prezente sau pentru a ma ajuta sa ma decid daca doresc scoala sau servici. Sincer, stiu cat e de greu sa fugi si la munca si la scoala, sa inveti noaptea si apoi sa fi taxat nu pentru ca nu stii, ci pentru ca vrei sa faci mai multe in viata. Nu mergeam nepregatita, chiar daca timpul meu era mult mai scurt decat al colegilor, insa eram atentionata de fiecare data ca nu este bun drumul pe care am ales sa merg. Dragi profesori si dragi oameni care m-ati criticat, viata mi-a demonstrat contrariul. ๐Ÿ™‚ Si societatea nu te critica doar cand lucrezi, ci in orice situatie ( daca lucrezi de ce lucrezi, daca nu lucrezi de ce nu lucrezi, daca te casatoresti de ce te-ai grabit, daca nu te casatoresti ce mai astepti, daca nu ai casa esti iresponsabil, daca iti iei casa esti inconstient – cum o sa te descurci, daca nu pleci in concediu – vai saracul/saraca, daca pleci in concediu – uite cum isi cheltuie banii doar pe distractii, etc) asa ca recomand cu caldura tuturor sa nu se uite decat la ceea ce isi doresc ei, nu la ceea ce se spune ca e bine. Cei care va dau sfaturi despre ce trebuie sa faceti ca sa va realizati, sunt ei atat de realizati si de fericiti la randul lor incat sa stie secretul reusitei? Daca da, atunci va rog sa imi dati si mie adresa lor…

6) Asteptam ca statul sau soarta sa ne ajute. Sunt de acord ca nu avem conditiile si cadrul celor din tarile dezvoltate, insa nu cred ca daca ne plangem continuu si gasim vinovati vom rezolva situatia. Cunosc persoane care se plangeau cat de greu este sa ai un loc de munca in tara asta, ca faci X ani de facultate ca apoi sa te angajezi ca vanzator ca statul nu iti pune la dispozitie joburi pe specializare. Intrebare: statul ti-a ales specializarea? Statul te-a oprit sa iti faci experienta? Statul ti-a promis cumva cand ai inceput facultatea ca o sa iti garanteze job? Ai fost macar bursier si ai avut activitati de voluntariat sau practica la firme mari ca sa te poata contacta la finalul facultatii? Pai si atunci ce sa faca statul sau soarta pentru tine? Stai in casa, plangi si vor mai trece cativa ani in care nu o sa ai job si peste o perioada vei fi in aceeasi situatie, studii finalizate, mai inaintat in varsta si pe langa experienta 0 in domeniu vei mai putea adauga la CV si cativa ani in care nu ai facut nimic. Asta cu siguranta iti va garanta succesul. Stiu ca sunt ironica, insa sustin cu propriul exemplu ( nu imi place sa vorbesc doar din teorie) ca asteptarea ca cineva sa iti faca dreptate poate fi infinita, succesul ti-l poate asigura doar peseverenta si actiunile tale. A sta si a astepta ca cineva sa te salveze, nu spun ca nu aduce succes, dar depinde mult de numele pe care il porti si de influenta pe care o au parintii. ๐Ÿ™‚

7) “A actiona” nu este punctul nostru forte, “a astepta” ne cam defineste.ย Sa ne cerem drepturile este deja o raritate. Ma gandesc ca nu place nimanui ceea ce am scris, chiar nici mie. Nu am avut cum sa formulez mai delicat acest lucru. Se leaga mult de punctul anterior, dar ma voi referi mai mult la “a actiona” decat la “a astepta”. Ne plangem ca statul ne-a taiat salariile (bugetarii) dar nici nu protestam nici nu plecam la alt job. Inseamna ca undeva acceptam sau suntem de acord cu situatia, sau nu ne convine programul de la privat, sau… Daca ni se vorbeste urat la orice institutie sau nu ne sunt respectate drepturile, cati dintre noi fac reclamatie si nu se lasa pana nu o vad solutionata? In cazul in care suntem nedreptatiti la munca ce facem, actionam (reclamatii, masuri, etc) sau asteptam sa treaca timpul ca oricum daca actionam riscam sa ramanem fara job? As intra si in politica (taxe, impozite, drepturi si bataie de joc), dar nu vreau sa fiu acuzata ca instig oamenii si nici nu vreau sa imi politizez blogul. Pot insa sa spun ca ASTEPTAM cu totii sa vina cineva care sa aduca schimbarea, de ACTIONAT si contribuit la asta nu o face nimeni. Supararile sunt spuse la un pahar de vorba intre prieteni, ne racorim si ne acceptam soarta. O sa avem de asteptat multi ani pana cand ne invatam ca doar prin “a actiona” ne vom putea schimba soarta, mentalitatea si viitorul, atat al nostru cat si al copiilor nostri.

8) Ne comparam cu altii. Asta e un adevarat sport national si l-as putea completa cu celebra zicala “sa moara capra vecinului, nu a mea”. Imi formasem si eu acest obicei intr-un timp si chiar sufeream ca nu eram niciodata la fel ca altii. Pai cum sa fiu la fel ca ei cand eu sunt ca mine? ๐Ÿ™‚ Cu oricine ne-am compara rezultatele pot fi de doua feluri: ori suntem mandrii de noi deoarece am alses sa ne comparam cu o persoana care pe treapta valorilor noastre este undeva mai jos; fie vom fi dezamagiti deoarece alegem o persoana care se situeaza undeva mai sus decat noi. Varianta de mijloc este greu de gasit, deoarece suntem unici si ca personalitate si ca destin, asa ca nu avem cum sa gasim o persoana cu care sa ne comparam si sa descoperim ca suntem “in linie”. Si la ce bun aceasta comparatie? Eu nu traiesc pentru cei din jur, ci pentru mine. Eu nu vreau ce vrea vecinul si nici capra lui nu ma prea intereseaza. Eu vreau capra mea, dar nu pentru ca vecinul are una ci pentruc a imi place laptele de capra si el nu are destul cat sa imi vanda si mie. Nu e mai corect sa vedem viata asa? Iar daca mi-a murit capra, muncesc si incerc sa imi cumpar alta, nu ma rog sa moara si cea a vecinului. La fel si cu viata profesionala sau personala. Aveti grija ce modele va alegeti ca va pot duce la o viata plina de nemultumiri. Degeaba alegi ca model o persoana care are un statut social mai bun decat al tau sau o mostenire pe care nu o sa o poti atinge muncind o viata. E clar ca vei fi mereu frustat cand o sa constati ca acelei persoane nu ii lipseste timpul liber, are tot ce isi doreste cu efort minim, iar tu muncesti ca sclavul ca sa atingi nici jumatate din nivelul ei. La fel si daca alegi modele care sunt mai dezavantajate ca tine, te poti plafona, vazand prin comparatie ca “tu o duci bine”. De ce cu te compari nu tine si cu visele tale? Nu este mai usor?

9) Vorbim despre moralitate, ne laudam ca suntem morali, dar prefacatoria si linguseala sunt calitatile cel mai des intalnite in jur. Stati linistiti ca nu vreau sa cert pe nimeni, doar constat. De cand m-am desprins de fusta mamei, unde dragostea imi era neconditionata, m-am lovit de tot soiul de oameni. Nu ii pot uita nici pe cei care mi-au fost alaturi, m-au ajutat si au fost sinceri. Sunt insa foarte putine cazuri. Majoritatea oamenilor de care m-am lovit au fost prefacuti, egoisti si lingusitori. Nu ati avut nici un prieten/prietena care sa va laude si sa va spuna cat de mult tine la voi ca apoi sa auziti cat de crunt va barfea si va critica pe la spate? Sau prieteni carora sa le ceri ajutorul intr-un moment de disperare si sa spuna ca nu au chef de nimic si nu isi pot aloca 2-3 minute, chiar daca situatia e disperata si sa te roage politicos sa nu te superi (chiar daca in teorie i-ai auzit de multe ori spunand ca prietenia inseamna sa fi alaturi prieteni atunci cand au nevoie mai mare)? Sa nu mai vorbesc de colegi, care credeai ca sunt corecti, ca te intelegi bine cu ei, ca apoi sa descoperi ca ti-au folosit munca ca fiind facuta de ei si au profitat de naivitatea ta ca sa isi vada interesul. Exemplele pot continua, insa ma opresc aici si spun atat: daca noi ne mancam intre noi, daca nu stim sa fim uniti si sinceri, atunci meritam sa ne plangem fiecare individual, ca si noi avem vre-un vecin care ne sapa la fel cum la randul nostru sapam si noi pe vre-unul.

10) Dumnezeu le rezolva pe toate, asta crede si spune romanul oricand e greu. Suntem un popor preponderent credincios (nu ma refer aici la credinta curata, adevarata, ci la faptul ca sunt destul de putini atei la noi in tara si majoritatea credem in Dumenzeu) si asta poate fi un lucru bun. E bine sa ai credinta, sa speri in ceva, sa stii ca este Ceva acolo pe care nu il vezi dar te poate ajuta oricand. Mergem si dam bani la biserici, spunem rugaciuni, suntem siguri ca la un moment dat Dumenzeu o sa ne arate calea (chiar daca am mai gresit si noi, am mai vorbit-o pe vecina Vetutza de rau, am mai barfit toata scara si mi-am mai si dorit sa pateasca ceva nenorocita aia de Maricica ca prea se da mare cu succesul ei). Mai este insa o vorba pe care nu am auzit-o foarte des pe buzele oamenilor “Dumnezeu iti da, dar nu iti baga si in traista!”. Daca stam si asteptam ca Dumnezeu sa faca ceva pentru noi, dar noi nu facem nimci in acel sens, ne meritam ajutorul? Eu nu zic ca soarta nu ne-a dat si asemenea situatii, dar pana cand? Iar ma leg de un proverb care spune ca “Ulciorul nu merge de multe ori la apa” si este cat se poate de adevarat. Este mai usor sa asteptam ca Dumenzeu sa ne rezolve noua toate problemele, sa ne gaseasca eventual si servici sau de ce nu sa ne trimita direct salariul prin posta cat timp noi ne uitam la cateva telenovele. Hai sa fim seriosi, chiar trebuie sa existe cineva care sa mestece mancarea pentru noi? Fiecare din noi avem ย ceva special in noi, asta ne-a dat Dumnezeu. Mai trebuie doar sa il gasim, sa il folosim si sa ne lasam amprenta unica in urma noastra, sa se stie ca am trecut si noi pe aici. Iar lui Dumnezeu sa ii multumim ca ne-a facut unici, nu sa ii reprosam ca ne-a dar o viata grea si nici macar un servici calumea sau un sot/sotie nu ne ajuta sa ne gasim. De ce altii au si eu nu, eu cu ce am gresit? Cu nimic nu ai gresit, doar ca tu astepti si altii cauta ceea ce vor!

Lista mai poate continua cu multe alte bariere si prejudecati sociale. Va las si pe voi sa mai adaugati la comentarii. Sper ca exemplele mele sa va ajute sa depasiti sau sa ocoliti unele dintre ele, insa cel mai mult imi doresc sa ne schimbam mentalitatea, sa nu mai traim in tipare si sa asteptam ca cineva sa vina sa faca ceva pentru noi (mama, tata, scoala, primaria, statul, presedintele, Dumnezeu). Credeti in voi si in puterea voastra, o sa va uimeasca sa descoperiti cate puteti face fara nici un ajutor! ๐Ÿ™‚

Advertisements