Tags
copil, creativitate, destept, Educatie, imaginatie, independenta, inteligent, Inteligenta, memorare, scoala
Acest articol mi-a venit in minte azi noapte. Habar nu am de ce, insa m-am trezit reflectand din nou la acesta problema: oameni inteligenti, oameni destepti, ce ne face pe noi inteligenti sau destepti si cu ce ne ajuta asta in viata?
Inca din primii ani ai vietii suntem monitorizati de parinti si cand spunem ceva mai deosebit, cand recunoastem o culoare sau folosim expresii care ii uimesc, ni se spune cu mandrie “ce destep esti!”. De atunci incepem sa ne formam o parere ca ar fi ceva pozitiv, ca lumea spune cu mandrie ca esti destept. Chiar daca faptul ca ai stiut ca bluza mamei e rosie nu inseamna neaparat ca esti un geniu, insa pentru ea cu siguranta esti. Si nu spun asta ironic, sunt sigura ca si eu voi face la fel cand voi deveni parinte. Am dat acest exemplu pentru a arata cat de “relativa” este notiunea de “a fi destept” si cat de subiectivi putem interpreta acest lucru.
Acum trec de la aceasta etapa la etapa urmatoare a vietii, cand ajungi la gradinita. Bastonase, liniute, colorat, desenat, etc. Daca vi acasa cu bulina rosie in piept iar te pupa mama si e mandra sa spuna “ce destept este!”. Daca ai doar buline rosii e clar, esti un copil inteligent.
Ajungi si la scoala, unde inveti sa scri, sa citesti, sa socotesti, sa memorezi etc. Carnetul de note reflecta si de aceasta data coeficientul tau de inteligenta. Daca ai doar 10 pe linie ( sau f.b pentru clasele I – IV) esti un copil foarte inteligent. Chiar si 9-le este acceptat pentru a fi considerat un copil destept. Daca participi si la olimpiade, esti sef de promotie, etc, deja esti un geniu si toti se asteapta sa ai un viitor stralucit in fata.
Urmeaza liceul, o alta etapa a vietii importanta pentru formarea ta. Multi tineri se pierd pe drum, acum invata gustul distractiei si uita sa se mai ocupe de invatat. Esti de admirat daca te mentii inca bun la invatatura, chiar daca esti luat in ras de colegi sau numit tocilar. Familia vorbeste de tine ca esti un copil foarte inteligent si isi fac planuri ce facultate o sa urmezi. Cu siguranta viseaza la viitorul stralucit pe care sunt siguri ca il vei avea. Sa fi sef de promotie, din nou olimpic, sa participi la concursuri, reprezinta pentru cei din jurul tau ( nu pentru adolescentii mai “mediocrii” care gusta distractiile de moment in loc sa se preocupe de viitorul lor) o adevarata virtute. Esti vazut ca un om cu un viitor mare, o inteligenta peste medie se ascunde in tine.
Normal ca vei urma si o facultate (in majoritatea cazurilor). Uneori cea care visezi tu sa o urmezi, alteori cea care ti s-a indus ani de-a randul ca ar fi bine sa o urmezi si iti ofera garantia unui viitor linistit. Daca ai avut un trecut de succes, ma astept sa intrii pe locuri bune la facultate, de cele mai multe ori la alegerea pe care ai facut-o. Si aici este un moment de rascruce, multi studenti aleg petrecerile, distractia, chiulul, copiatul. Procentul este mai mare decat in liceu, noptile albe sunt mai multe deoarece majoritatea sunt departe de casa, primul moment de libertate. Putini raman cei care sunt dedicati pana la final scopului lor de a se pregati pentru viata. Daca ramai printre aceia, poate vei lua si bursa de merit: inveti din timp – nu noaptea inainte de examen, profesorii te plac, parintii sunt mandrii de rezultatele tale. Este un succes si nimeni nu se indoieste de inteligenta ta si de drumul tau in viitor.
Nu o sa mai descriu etapele master, doctorat, etc. Sunt similare si carnetul de note reflecta in toti acesti ani gradul tau de inteligenta. Pana la urma este logic sa se faca o diferentiere intre oameni, iar cei care isi vad de treaba sa fie recompensati mai bine decat cei care nu o fac la fel de constiinciosi.
Uitandu-ma la acest drum al vietii care ne vrea mai destepti/inteligenti, mai pregatiti si mai competenti pentru a ii bucura pe cei din jur, pentru a ne castiga stima de sine si evident pentru a ne asigura un viitor, ma gandesc cati ani ne pregatim pentru ca “e bine sa fi destept”. Nu neg importanta pregatirii, nu neg importanta dezvoltarii inteligentei native si nu neg importanta dezvoltarii intelectuale. Insa ma intreb daca ceea ce noi numim invatat si dezvoltarea inteligentei este chiar asa. Copilul cat este mic se joaca si invata (prin copiere) noi obiceiuri. Cand ajunge la scoala in general stie sa mearga, sa vorbeasca, sa asculte, sa se comporte. Dupa ce invata sa scrie, sa citeasca si sa socoteasca, urmeaza multi ani de memorare si supunere. Incepand din clasa a doua, pana la finalul facultatii, un lung sir de materiale de memorat te transforma intr-un om inteligent: memoreaza tabla inmultirii, memoreaza o poezie, memoreaza un referat, memoreaza un comentariu, memoreaza lista de ani de la istorie, memoreaza definitii, memoreaza inaltimi si capitale la geografie, memoreaza teoreme, memoreaza , memoreaza si iar memoreaza. Nu as dori sa generalizez, insa o mare parte din procesul de invatare este mai mult proces de memorare. Sigur exista si exceptii, doar si eu am intalnit in viata, insa in majoritatea domenilor mi s-a cerut memorare.
Sa ridice mana sus cei care nu au avut cel putin un profesor care le taia lucrarea daca nu era exact ca in curs, cu aceleasi cuvine, cu virgula pusa in acelasi loc si evident aceleasi semne de punctuatie. Sa ridice mana sus si cei care nu au avut macar un profesor care sa ii ridice la raspuns si sa aiba pretentia ca ceea ce spui sa fie copia fidela a ceea ce ti s-a predat (grija, sinonimele sunt periculoase). Sa ridice mana sus cei care nu au avut cel putin un profesor care sa isi dea toata silinta sa predea materia, sa scrie de zor pe tabla si nimeni din clasa sa nu inteleaga nimic, motiv pentru care memorarea ramane ultima solutie. Si nu in ultimul rand, sa ridice mana cei care nu au intalnit macar o data in viata o situatie in care acel carent de note sa nu reflecte realitatea si persoane care nu erau la fel de pregatite ca tine sa ia o nota mai mare pentru ca “asa trebuie”.
Acum sa ne revenim, nu incerc sa desfiintez sistemul de invatamant, cu toate ca nu sunt de acord cu el. Eu am fost elev eminet, insa nu am putut accepta sa mi se ceara sa memorez mai mult de o definitie sau sa fiu taxata pentru ca am folosit un sinonim cand eram ascultata. Ma laud cu o gandire logica si cred ca asta ma diferenteaza de un papagal (aici ma refer la pasare) care poate reproduce fidel ceea ce i se spune. Din acest motiv am ajuns sa discreditez acest sistem de evaluare a oamenilor inteligenti/destepti in functie de notele obtinute. Trecem peste pile sau obligatii, insa cand cineva primea o nota mai mare pentru ca a memorat “ad litteram” ceea ce eu intelesesem si puteam reproduce cu cuvintele mele, acest lucru nu m-a impresiunat niciodata si nici nu m-a facut sa imi schimb parerea despre memorare. In generala inca mai acceptam sa memorez, insa din liceu am refuzat, de cele mai multe ori categoric. Am comentat, m-am revoltat si nu am memorat fiecare cuvantel deoarece nu mi se parea invatare. Asta m-a costat ceva in acea perioada si “barometrul inteligentei mele”, adica carnetul de note, a aratat o scadere a nivelului. E clar, prosteam daca nu mai memoram. Spre surprinderea mea viata mi-a aratat altceva. 🙂 Da, serios, stau mai bine decat cei care mi-au luat locul de frunte prin puterea memorarii. Ma descurc mai bine decat acei profesori care ne dictau cu punct si virgula dintr-un curs si apoi ne cereau sa facem acelasi lucru cand trebuia sa aratam cu ce am ramas noi in minte…
Si acum poate va intrebati de ce am dus toata dicutia la educatie, cand promisesem sa vorbesc despre a fi destept si/sau inteligent.
Inainte de a arata legatura, va las sa descoperiti de spune stiinta despre aceste doua calitati:
Daca ati observat pe parcursul articolului am folosit termenul de inteligent respectiv destept, asa cum ii auzim in viata. Sigur ca sunt si exceptii, insa de cele mai multe ori asta am auzit: destept la un copil, inteligent dupa ce incepe sa invete si ia note bune. Se pare ca treaba este putin diferita, ne nastem inteligenti, iar destepti devenim daca vom cultiva acest lucru. Capacitatea de memorare se pare ca nu dezvolta nimic, nu o regasesc in nici una din descrieri. Atunci unde ne incadram cu carnetul plin de note de 10?
Cu siguranta oameni macar destepti, deoarece un carnet plin de 10 arata ca ai stiut sa te descurci, chiar daca asta a implicat memorat, supus si urmat calea cea buna. Insa cum il numim pe baiatul din ultima banca, care nu prea invata, era la un pas de corigenta insa profesorii l-au trecut si acum are afacerile sale, unii poate sunt primari sau politicieni? Sa ii numim destepti ar fi nedrept pentru cei care au invatat, nu e asa? Pai si atunci unde il incadram, are un viitor mai stralucit decat tocilarul clasei? Sa incurajam un astfel de comportament este corect?
Eu cred ca acel baiat este inteligent, chiar daca nu destept prin cunostiintele acumulate (exceptie daca folosim expresia “baiat destept”, care are alt inteles). Si acum pot spune de ce am vorbit atat de mult de sistemul de invatamant. Acesta ne poate ajuta sa ne dezvoltam inteligenta si sa devenim mai destepti. Cred insa ca ar fi necesar sa ne dezvolte si modul de gandire, ca sa ajunga si cei care iau nota 10 ca “baiatul destept” care statea in banca din spate in prag de corigenta. Da, stiu ce am spus, insa nu ma refeream sa ii ducem pe elevii constiinciosi in prag de corigenta, ci sa ii invatam sa se descurce in viata, sa gandeasca nu sa memoreze, sa isi foloseasca mintea intr-un mod constructiv nu dupa cum li se impune.
Aici imi permit sa mai revin la un studiu. De acesta data privind imaginatia si creativitatea la om. Sicer, nu imi mai aduc aminte unde am citit, insa era bine documentata problema. Google nu m-a ajutat asa ca voi incerca sa va transmit ideea. Stiudiul de care va vorbesc arata ca imaginatia si creativitatea este intalnita la peste 90% din copii pana la varsta gradinitei (datele indicau 90 si ceva, oricum se observa clar ca majoritatea copiilor au creativitate si imaginatie). In randul copiilor de gradinita, cei cu creativitate si imaginatie crescuta erau in scadere fata de segmentul anterior, insa mult peste 50% din copii aveau aceste abilitati. Studiul arata ca procentul scade pentru cei in clasele I-IV si ajunge sub 50% din copii in clasele V-VIII sa aiba un nivel crescut al imaginatiei si creativitatii. Aceasta scadere este progresiva, ajungandu-se ce sub 10% din adulti sa mai prezinte inclinatie spre creativitate si imaginatie (daca nu ma insel era 7%, insa v-am spus ca nu mai gasesc studiul, asa ca va dau datele pe care le-am retinut). Ideea este ca ne pierdem creativitatea si imaginatia odata cu inaintarea in varsta, sistemul de invatamant asa ne formeaza incat devenim prea rigizi. Si ce conteaza mai mult, sa avem o multime de date memorate in cap sau sa ne descurcam in viata cu inteligenta, imaginatie si creativitate?
Einstein ne zicea ca imaginatia e mai importanta decat cunostintele, deoarece acestea sunt limitate pe cand imaginatia nu are limite. Mi-ar fi greu sa il contrazic, as completa insa ca imaginatia, daca reusesti sa o pastrezi si dupa perioada copilariei, devine mai rodnica, se imbogateste pe masura acumularii de cunostinte.
Acum ca ma apropriu de incheiere as avea cateva intrebari de final:
Cine poate fi considerat un om inteligent, cel care se pune la masa si iti spune toti anii din istorie, toate datele stiintifice, etc (clar ca are o cultura generala bogata) chiar daca aspiratile sale nu coincid cu ceea ce reuseste in viata sau cel care, chiar daca a uitat multe date se descurca foarte bine in viata, are idei de afaceri si spiritul sau descurcaret l-a ajutat sa progreseze in viata?
Daca ati avea o afacere (sau poate o aveti) preferati sa angajati un om care are note bune, stie foarte multe in teorie si are o groaza de diplome, dar nu prea are experienta de viata, sau preferati un elev mediocru, care poate nu impresioneaza prin datele memorate, insa are o imaginatie si o creativitate bogata, experienta de lucru si dovedeste de la inceput ca ar fi descurcaret?
Aceste intrebari mai pot continua… Insa eu prin acest articol am vrut sa transmit mai mult decat un sir de intrebari. Am vrut sa trag un semnal de alarma in ceea ce priveste judecata simplista cand alegem sa catalogam pe cineva ca fiind inteligent, destept si evident prost. Ma amuzam copios in liceu cand ieseam in oras cu colegii de clasa. Cu toate ca eram unul dintre cei mai buni elevi ai clasei, stiam si sa ma distrez. Colegii mei erau in linii mari orientati spre invatatura exclusiv. Asa ca nu prea erau invatati sa discute altceva decat nivelul de cunostinte. Atunci cand ieseam intr-un bar, deliciul serii era sa vedem care stie raspunsul primul la “vrei sa fi miliardar”. Imi placea sa nu raspund, dar sa ma fac ca ma gandesc si nu stiu. Satisfactia lor era maxima ca ei stiu inaintea mea (dupa cum spuneam, eram vazuta un etalon in materie de cunostinte). Cu timpul incepusera chiar sa ma creada prostutza si eu ma amuzam si mai tare (era inceputul perioadei in care refuzam sa memorez, ci invatam, dar notele scadeau). In schimb la examenele de final uimirea de pe chipurile lor a fost si mai simpatica, note maxime, rezultate maxime la admitere facultate, mai bune decat ale celor care raspundeau primii la “vrei sa fi miliardar” si daca luau mai putin de 9 era o adevarata tragedie. Sa nu va spun surprinderea mamei sefului de promotie, care astepta sa mi se laude ce destept e fiul sau, si cand mi-a aflat reusitele mele atat in invatamant cat si profesional, a plecat fara sa mai salute (cred ca se bucura pentru mine, evident 🙂 ).
Sistemul nostru de valori este diferit de al celor din jurul nostru, asa ca ceea ce noi consideram a fi corect, altcineva poate considera ca fiind gresit. Asa si cu un om destept sau nu. In viata aceasta, mai mult decat a urma sabloane sociale pentru a ne asigura reusita, cred eu ca este important sa ne descoperim valorile, visele si sa decidem cum le realizam. Copii as prefera sa ii vad incurajati sa isi dezvolte imaginatia si creativitate, sa isi descopere visele, sa invete sa gandeasca si sa se descurce, decat sa isi dezvolte abilitatea de memorare. Evident ca sunt necesare si anumite cunostinte, insa acestea fara ceva care sa ii diferentieze o sa ii transforme in niste robotei destepti. Sabloanele sociale ne omoara, iar cand incercam sa fim inteligenti “asa cum trebuie” nu facem altceva decat sa recunoastem ca suntem parte dintr-o turma si nimic nu ne face deosebiti, nici macar nu avem curajul de a ne dezvolta inteligenta asa cum consideram noi.
Chiar daca nu e universal valabil ceea ce am scris eu, cu siguranta la noi e mai puternica tendinta de a judeca pe “ala ce prost este” sau a ne lauda “de destept sunt eu”, decat de a indrazni sa schimbam ceva in sistemul de formare si educare. Cati parinti s-au plans ca nu sunt de acord ca copii lor sa memoreze comentarii, ci sa fie invatati sa poata face un comentariu pe loc daca este cazul? Dar cati parinti si-au ascultat copii ca sa vada daca au invatat corect? Ei vedeti…avem multe de schimbat inaite de a judeca. Si apoi, a fi inteligent, destept sau chiar prost, conteaza ce iti aduce acest lucru tie personal in viata, dar nu cred ca conteaza foarte mult cum te vad ceilalti.
Traieste-ti viata inteligent!
Viata unei romancutze 
bravo!
Multumesc Miss Butterfly!
Daca tot am facut referire la sistemul de invatamant in acest articol, va postez un link care vine oarecum in completarea la ce am spus eu (este despre invatarea limbii romane pentru cei care au ca limba materna o alta limba, aici e vorba in special de maghiara. Si in acest articol sunt subliniate aspectele de genul “invatat pentru nota”):
http://adevarul.ro/educatie/scoala/Scoala-secuime-literatura-da-romana-practica-ba-vede-unenglez-predarea-limbii-romane-unguri-guest-post-1_50f48dc256a0a6567e84455f/index.html
Bravo! Excelent articol!
Creativitatea este absolut normal sa scada odata cu varsta. Bineinteles si sistemul educational are grija de asta. Dar chiar presupunand ca un numar de persoane nu merg deloc la scoala si se dezvolta dupa propriile interese, procentul persoanelor creative ar fi mai mare, dar tot in continua scadere. Pentru ca asa functioneaza creierul uman. Memoreaza apoi creeaza noi asocieri.
Apropo de comentarii, imi aduc aminte ca la BAC am luat cea mai mica nota la romana. Si ma gandeam cum naiba pot profii astia de romana sa aprecieze si sa acorde punctaj unui comentariu. La urma urmei, e ceva subiectiv. Fiecare intelege altceva, si daca nu ai memorat dintr-o carte de comentarii este foarte probabil ca ce scrii tu sa fie complet diferit de ceea ce asteapta ei. Imi aduc aminte si acum tampenia cu “perfecta arta a disimularii” din Alexandru Lapusneanul. 🙂 Totusi, o sa recunosc. Daca esti bine adaptat la mediul academic, ai sa ai o anumita stabilitate, chiar daca cel mai probabil sedul tau nu a fost neaparat un astfel de student/elev.
Inca ceva. Inteligenta este de multe tipuri. Inteligenta sociala este cea care prevede cel mai bine succesul in viata. Si asta au multi dintre oamenii de afaceri / politicienii realizati. Dar nu as face modele din acestia. Acesti oameni sunt doar bine adaptati, fara o contributie sociala relevanta. Ma gandesc la niste modele de urmat din punct de vedere intelectual ar fi Richard Feynman care rezolva ecuatii pe peretii cluburilor de strip-tease, sau Buckminster Fuller si multi altii. Daca esti pasionata de subiect iti recomand cartea The Element de Ken Robinson si de incalzire o serie de 3 videoclipuri de Jacque Fresco, un om care a parasit scoala in timpul liceului. Seria se numeste Relation to Academia.
Multumesc mult unulnou. 🙂
Mi-au placut videoclipurile pe care mi le-ai recomandat. Ai intuit bine ca sunt interesata de aceasta tema.
Sunt de acord cu tine ca este absolut normal sa scada creativitatea odata cu varsta, insa acest lucru, ca si proces natural/normal nu il putem influenta. Sunt insa alte instrumente in mana noastra pentru a prelungi/valorifica ceea ce este bun/util (cum ar fi creativitatea) si alegem sa nu vedem asta sau sa ne plangem de trecutul, prezentul sau viitorul nostru. Incerc pe blog sa imi spun parerile simplu, direct si cu exemple, sa fac referire la ceea ce omul poate influenta, doar sa constientizeze ca sabloanele si plansul de mila nu ajuta in acest sens. Am intalnit multi oameni care ma apreciaza pentru curajul meu, insa lor le este teama sa iasa din tipare. Din acest motiv am ales sa spun ca SE POATE!
Prin experienta ta de la BAC am trecut si eu, tot la limba romana, unde am fost sever depunctata (cu toate ca la simulare mi-a picat acelasi comentariu si am primit punctaj maxim). S-a afisat baremul de corectare, mi-am calculat punctajul oferind 0 puncte chiar si pentru sinonimele folosite si tot imi iesea 9 si ceva. Clar depunctarea a fost la comentariu, insa interesant era ca am luat note mari la olimpiade pentru comentarile scrise de mine (nu obisnuiam sa memorez) si la BAC nu? Emotii nu erau deoarece eram invatata cu concursurile. Concluzie, aprecierea subiectiva. Contestatia a demonstrat ca acesta a fost motivul. 🙂
Nu as vrea insa sa las a se intelege ca acest lucru este o regula, ca intreg sistemul este asa. Exceptii exista si am cumoscut si eu. Oricum ar fi situatia trebuie sa ne adaptam la ce avem ca sa putem avea un start in viata. Insa a ne lasa valorile noastre distruse sau influentate de aceste lucruri, nu incurajez.
am si eu o intrebare..poate doar faptul ca intreb asta denota ca nu sunt inteligenta, dar tot timpul m-a interesat subiectul despre care se discuta aici. Am invatat la un liceu din apropiere (eu stau la sat) despre care eu credeam ca e destul de bun,am fost prima din clasa, imi dadeam interesul cu matematica si imi placea sa cred despre mine ca sunt ,,destepta” (dupa ce am citit acest articol, de fapt ceea ce credeam despre mine e ca sunt inteligenta). Apoi am mers la o universitate tehnica si mi=am dat seama ca ceea ce am facut la liceu nu a fost destul, am mers pe o specializare de informatica(desi in liceu nu am facut deloc, dar credeam ca o sa ne ia de la 0-bineinteles nu a fost asa) si mi-a fost foarte greu. De-a lungul primului an am avut numeroase momente in care m-am considerat cea mai proasta persoana in viata si acum ca merg in anul 2, am o oarecare ingrijorare ca nu o sa ma descurc. Intrebarea mea e: oare rezultatele bune pe care le aveam erau pt ca eram inteligenta sau pt ca eram destepata? In timp ce tastez ma gandesc ca ar fi destul de greu ca altcineva inafara de mine sa poata raspunde la intrebarea asta..
Brighita, te-ai gandit ca rezultatele bune pe care le aveai se pot datora faptului ca esti si inteligenta si desteapta?
Ai perfecta dreptate cand spui ca este destul de greu ca altcineva in afara de tine sa poata rasunde la intrebarea aceasta. “Sistemul nostru de valori este diferit de al celor din jurul nostru, asa ca ceea ce noi consideram a fi corect, altcineva poate considera ca fiind gresit. Asa si cu un om destept sau nu. In viata aceasta, mai mult decat a urma sabloane sociale pentru a ne asigura reusita, cred eu ca este important sa ne descoperim valorile, visele si sa decidem cum le realizam.”
Parerea mea este ca orice om are domenii in care exceleaza si domenii in care are nevoie de mai multa munca sau nu i se potrivesc. Orice inceput este greu, mai ales cand inveti ceva nou. Asta nu face pe nimeni mai putin destept si in nici un caz mai putin inteligent. 🙂
Nu ca as vrea sa te contrazic pt ca as vrea sa fiu ambele, mi-ar da o satisfactie foarte mare asta, dar daca as fi fost inteligenta, nu ar fi trebuit sa imi fie usor? sau poate nu inteleg suficient de bine acest concep. Oricum, mersi ca ti-ai facut timp sa imi raspunzi. Sincer, nu ma asteptam ca cineva sa imi scrie inapoi.
Brighita, sper ca povestioara mea sa te ajute sa crezi in tine. Si eu am fost un elev foarte bun la invatatura care a ales informatica la liceu. Spre surprinderea mea, am avut un start foarte bun in acest domeniu ca apoi sa pierd legatura intre informatii si sa raman in urma exact la materia pe care o alesem pentru viitorul meu – informatica. Am vrut sa renunt categoric si sa aleg alt drum, considerand ca nu sunt destul de inteligenta pentru acest domeniu. Inainte de a renunta am ales insa sa merg si la alt profesor, sa imi mai dau o sansa. Cu alt stil de predare, care se potrivea mai bine modulul meu de a intelege, am ajuns sa recuperez cei 4 ani, am prins drag de informatica si am luat nota maxima la Bac. In plus, ajunsesem sa fac lucrari de atestat (jocuri) pentru colegi. Am profesat 3 ani in domeniu si am fost unul din programatorii care primea cele mai complicate proiecte. In prezent lucrez in alt domeniu deoarece am realizat ca, in ciuda faptului ca ma descurcam foarte bine ca programator, nu era ceea ce mi se potrivea.
Ce incerc sa iti spun este ca fiecare om are stilul sau de a invata si domeniile la in care se pricepe mai bine. Nu putem invata toti dupa aceleasi metode si nici sa fim foarte buni la toate. Asta nu ne face mai putin inteligenti sau destepti. Ai incredere in tine si ia in calcul si alte cauze cand nu te descurci intr-un domeniu la fel de bine ca in altele. Mult succes!
Pingback: 10 bariere sociale in calea succesului | Viata unei romancutze
de asta nu ma iau niciodata dupa note(cel putin in cazul meu)
nu prea ma intereseaza,dar sa stii ca intotdeauna vei fi judecat dupa notele pe care le ai, parerea mea
eu as baga o lege sa nu se mai dea note,(in facultate mai bine) si sa inveti de placere
bine conturat tot ce ai scris aici.eu mereu am luat-o in felul urmator:inteligent e cel care in orice situatie spune sau face ceva rational,logic care-l ajuta,iar destept e cel care stie ceva anume bine,dar nu e spontan,sau nu e descurcaret cum spuneai mai sus,la fiecare situatie,nu iti spui intrebari(asta e esenta,iti pui intrebari la momentul potrivit).Si da,sint de acord cu ideea:inteligenta o ai,e aratata si de acel indice numit IQ, iar desteptaciunea o dobandesti,perseverand intr-o directie/domeniu.