Tags

, , , ,

imagesMda, la fel ca multa lume am multe de comentat pe marginea acestui subiect. Nu imi doream sa il includ in primele mele postari, insa este atat de recent subiectul incat m-am trezit scriind despre aceasta tema.

Spre fericirea mea nu sunt una dintre persoanele care au fost nevoite sa se confrunte prea des cu acest sistem. Cu sanatatea stau bine (zic eu) prin spitale, farmacii, policlinici nu am prea umblat. Ce e drept, cand am nevoie de cate un pliculet pentru raceala si ajung sa intru in cate o farmacie, ies cu un gust amar cand vad oamenii in varsta stand la coada pentru medicamente si numarand ultimii leuti ca sa plateasca. Acesta insa este un alt topic, nu voi dezbate acum.

Finalul anului 2012 si inceputul anului 2013 l-am petercut insa in spital langa o persoana draga mie, bunicul meu. Este in varsta, sunt constienta ca la un moment dat nu o sa il mai am langa mine si uneori ma gandesc ca decat sa se chinuie doar pentru ca suntem noi egoisti si ne este greu sa nu il mai avem aproape, poate este mai bine sa il lasam sa treaca intr-o alta viata.

Ciudat este ca nu e inca momentul sa ma gandesc la asa ceva. Insa la spitalul municipal din orasul meu natal, medicii m-au facut sa ma gadesc de cateva ori la aceasta varianta. As fi ipocrita sa ii numesc incompetenti, ca poate competente au daca au ajuns medici, insa sunt foarte zgarciti sa si le arate. Ajungi cu un om in varsta la spital, urgente, in data de 24 dec si medicul de la urgente rade ca “moshu’ e beat”, repica pe care o urla pe holuri uitand de orice norma de bun simt si confidentialitate. Culmea ca “moshu’ ” nu era beat, insa familia in acel moment nu stia ce sa zica, de ce este beat, ce s-a intamplat de a ajuns sa fie beat. Eeeee, aici intervine “experienta medicala” a domnului doftor de a pune un diagnostic. Bunicul meu a ajuns inconstient, cazuse in casa si-a pierdut constiinta si voma continuu plus ca il durea capul ingrozitor de tare. Cand l-a intrebat medicul ce a mancat, omul a spus toate celea ce le mancase si a mentionat ca bause si o jumatate de pahar de vin (ca sa stie dom’ doftor, ca asa e normal). De aici pana a i se pune diagnostic “moshu’ e beat” nu a fost prea greu, doar ca moshu’ nu era beat, nu mirosea a alcool si bause mai putin de o jumatate de pahar de vin. Moshu’ suferea un atac cerebral, insa i s-a facut o perfuzie pentru hidratare si l-au trimis acasa.

Bunicul nu isi revenise iar dupa 2 zile ne gaseam din nou la acelasi spital (in starea lui si fiind si sarbatorile nu aveam nici o sansa sa il ducem in alta parte, plus ca noi nu stiam inca de atacul cerebral). Medicul de la urgente decide sa ii faca o noua perfuzie de hidratare si sa il trimita acasa (bine macar ca nu ii mai spusese si de data aceasta ca s-a imbatat cu apa rece). La insistentele familiei, ca doar de asta suntem contribuabili o viata domnule, doctorita s-a induplecat sa ii faca internare si investigatii. A descoperit ca pacientului nici nu i se facuse o fisa cu 2 zile in urma asa ca nu se stia ce perfuzie i se administrase. Eeee, i se descopera cu aceasta ocazie o groaza de afectiuni. De atac cerebral nimic. Amabilitatea atat a doctorilor cat si a asistentelor te face sa te gandesti cu groaza sa ajungi pe paturile de spital. Aaaaa si sa nu va inchipuiti ca nu si-au primit binemeritata s.p.a.g.a. Daca nu o primeau cred ca acum va vorbeam despre preoti nu despre spitale… Asistentele tipau la bunicul, tipau la bunica, nimeni nu iti spunea nimic din ce se intampla decat daca fugeai dupa ei pe holuri si daca nu aveai ceva atractiv in mana ca sa merite oprirea nu ii prindeai sa iti spuna o frantura din diagnostic. Asa si cu neurologul, pe care l-am rugat insistent sa faca un tomograf (ca doar eu le stiu pe toate, nu am facut medicina, dar se pare ca sunt un geniu ca am intuit atacul cerebral din prima zi) si el ma trimitea la dermatolog. Dupa ce a analizat omul problema, a calculat bugetul si a vazut ca e mai rentabil sa faca un tomograf decat sa nu il faca (cu toate ca ne-a zis ca aparatul nu este prea bun ca a fost stricat o lunga perioada) a vazut ca era de competenta lui pana la urma boala si asa se explicau toate starile: atac cerebral. Acest diagnostic a fost pus la 11 zile de la producerea atacului. Ce au facut medicii: i-au terminat tratamentul pentru pneumonie si au externat pacientul. Ei si-au facut treaba, dupa mai bine de o saptamana ne-au spus ce are, de ce e inconstient, cu gura stramba si de ce totul s-a produs brusc. Acum daca mai vrem si tratament, la un om de varsta lui care a platit taxe la sanatate o viata, asta este o alta poveste si e strict problema noastra a familiei. Cautam o clinica privata, vedem cum reusim sa transportam un om in acest stadiu si ne rugam sa nu fie prea tarziu pentru recuparare.

In ceea ce priveste cadrele medicale, si-au luat partea care li se cuvenea si se intreaba pe buna dreptate de ce trebuie sa le strice toti “moshii beti” sarbatorile de iarna. Oare familia e atat de nebuna incat sa nu isi dea seama ca un om trecut de 80 de ani nu mai are ce cauta la spital (sa sufere ca oricum a trait destul)? Sunt curioasa daca asa abordeaza problema distinsii medici si cand este vorba de tatal sau bunicul lor. Si in acel caz pacientul e mort din oficiu dupa o anumita varsta sau fac tot ce le sta in putere pentru a ii insanatosii sau macar pentru a se asigura ca moshul lor nu sufera…

Hmmmm, cred ca dilema aceasta o avem multi dintre noi. Constat cu stupoare ca in societatea actuala rar mai intalnim oameni. Alergam dupa BANI, FAIMA, CARIERA, IUBIRE insa uitam sa fim oameni. Nu am nevoie sa imi dea nimeni din mila nimic, insa sa isi faca fiecare meseria si sa ii pese de semeni macar cand asta ii e job-ul, este un minim necesar pe care il astept. Sa nu mai spun sa imi fie respectate drepturile si daca platesc contributii la sanatate, sa nu fiu aruncata in groapa cand ajung sa am nevoie de ingrijire medicala. Da, stiu ca medicii sunt prost platiti, stiu ca profesorii sunt prost platiti, stiu ca ajungem la aceste discutii inevitabil. Asta insa nu are nici o legatura cu bataia de joc a oamenilor care practica aceste meserii si se presupune ca le-au ales in primul rand din pasiune si dragoste de oameni. Daca in schimb s-au facut medici doar pentru salar, atunci imi pare rau sa spun dar credeam ca doar oamenii inteligenti pot face fata unei facultati ca medicina. Prefer sa emigrati si sa va castigati banii pe care ii visati decat sa fiti calaii familiilor noastre!

Ii stimez si ii respect pe cei care sunt medici, in sistemul de stat si fac o exceptie de la aceasta regula care a ajuns sa ne ingrozeasca pe toti. De voi chiar imi pare rau ca sunteti nevoiti sa lucrati pe nimic si sa suportati consecintele faptelor colegilor vostrii.

Advertisements